Ziarul Financiar dezbate problema crizei financiare mondiale si efectele acesteia asupra pietei bio din Romania.

Originara din regiunile mediteraneeane, anghinarea este unanim recunoscuta pentru proprietatile sale curative. Actiunea terapeutica se datoreaza continutului bogat de cinarina, oxidanti, polifenoli, flavone, insulina, saruri de potasiu si magneziu.

Anghinarea contribuie la imbunatatirea digestiei. Din acest motiv, nutritionistii o recomanda in prevenirea tulburarilor gastro-intestinale. De asemenea, este bine sa mancam anghinare pentru detoxifierea ficatului, pentru prevenirea afectiunilor bilei si rinichilor sau pentru normalizarea nivelului zaharului in sange.

In tarile din zona Marii Mediterane, anghinarea macerata in ulei de masline este folosita pentru tratarea afectiunilor hepatice si biliare si pentru calmarea durerilor din colicile biliare. S-a demonstrat ca anghinarea are actiune coleretica (stimuleaza secretia biliara) si colagoga (stimuleaza evacuarea bilei in intestin). Anghinarea este si un bun diuretic, favorizeaza eliminarea ureei si a acidului uric, fiind indicata persoanelor care sufera de guta. Anghinarea are o valoare energetica redusa: 24-30 calorii/100 g, dar este o sursa buna de fier, calciu, vitaminele C si E.

Anghinarea poate fi pregatita sub forma de salata, supa sau garnitura pentru diferite mancaruri, cea mai buna fiind anghinarea cruda. Atunci cand este adaugata in mancaruri, aceasta pierde o parte din vitamine si minerale. Anghinarea este recunoscuta pentru efectele sale hepatoprotectoare, de aceea le este recomandata cu precadere persoanelor cu afectiuni hepatice. Sub forma de ceai, anghinarea are proprietati decongestionante, detoxifiante si depurative.

Postul Pastelui (Postul Mare sau Postul Patruzecimii) este cel mai lung post din calendarul crestin-ortodox si dureaza sapte saptamani, adica 48 de zile, fiind unul dintre cele mai restrictive posturi crestine.

Din punct de vedere medical, postul este perceput ca o schimbare a regimului alimentar, cu trecerea de la o alimentatie bazata in principal pe hrana de origine animala, la o alimentatie formata din produse de origine vegetala. Aceasta modificare a regimului alimentar aduce cu sine anumite transformari, care genereaza un aport de vitamine si minerale ce ajuta organismul sa treaca peste astenia de primavara, starea de slabiciune si oboseala specifica sezonului.

Este recomandata o alimentatie din care sa lipseasca carnea, ouale, untul si laptele. Odata cu trecerea la alimentatia de post are loc o scadere a aportului de proteine si grasimi de origine animala. Acestea asigura o senzatie de satietate de durata mai lunga datorita digestiei lente. Astfel, poate aparea necesitatea ca de la un regim de 3-4 mese principale zilnic sa se treaca la 4-5 mese/zi, lucru care este absolut normal. Dozarea adecvata a portiilor din punct de vedere caloric se va urmari indeaproape, pentru a preveni supraalimentarea sau malnutritia.

Medicii recomanda celor ce vor sa tina postul Pastelui sa manance multe fructe si legume prospete sau fierte, paste fainoase, biscuiti, miere, dulceturi, fulgi de orice fel (orz, ovaz, porumb), masline, fructe uscate, orez, ciorbe si supe de legume, dar si placinte cu aluat pe baza de paine si, pe cat posibil, sa micsoreze consumul de foietaj, deoarece acesta contine grasimi vegetale hidrogenate daunatoare organismului.

Lipsa proteinelor animale din organism timp de 40 de zile nu este catastrofala, mai ales daca alimentele consumate sunt bine preparate. Cele mai mari cantitati de proteine vegetale sunt continute de fasole, ciuperci, alune, porumb, mazare si soia. Este recomandat si consumul de cartofi fierti sau copti, conopida, broccoli sau a ghivecelor de legume.

Scrie in 140 de caractere o idee de promovare a produselor bio si poti castiga o invitatie la PR Forum! Concursul este valabil pana miercuri, 25 martie, ora 14. Twittul trebuie sa inceapa cu @biomaniaro.
Pentru a putea participa la concurs, trebuie sa ai cont si sa urmaresti userul Biomania pe twitter.

Uleiul de masline a intrat timid in viata si bucataria noastra. Mai intai l-am folosit la salate, apoi l-am incercat in sosurile pentru paste si gustul lui a inceput sa se diferentieze clar de uleiul obisnuit de floarea soarelui.

Nu toate uleiurile de masline sunt la fel
Exista mai multe tipuri de ulei de masline. Ele difera in principal in functie de procesul de extractie, de tipul de masline folosite, dar si de zona.

Uleiul de masline extra-virgin este uleiul de prima presa, extras din masline verzi. Acesta are un gust deosebit atunci cand e rece si se foloseste aproape exclusiv pentru salate si dressing-uri de salate.

Uleiul de masline virgin este obtinut prin centrifugare, dar nu este tratat chimic, ceea ce il recomanda pentru folosirea la salate, alaturi de cel extra-virgin. Are totusi un gust mai aspru si o aciditate mai mare (2%, fata 0,8% in cazul uleiului de masline extra-virgin).

Uleiul de masline rafinat este tratat pentru a atenua gustul puternic si aciditatea ridicata. Desi este un ulei de masline mai slab calitativ, el este ideal pentru prajit.

Uleiul de masline folosit pentru prajit?
Uleiul de masline rafinat este idel pentru prajit pentru ca are punctul de ardere mult mai ridicat decat uleiul de floarea soarelui. Uleiul de masline arde la 210 grade Celsius, pe cand cel de floarea soarelui la aproximativ 180 de grade.

Uleiul de masline isi pastreaza structura, ofera un gust si aspect placute alimentelor prajite si poate fi folosit de pana la 5 ori.

Nu este prea scump pentru a-l folosi la prajit?
Nu. In general persoanele care folosesc uleiul de masline in alimentatia zilnica au o atentie sporita fata de ce si cum mananca. Ceea ce inseamna ca alimentele prajite sunt reduse, deci cantitatea de ulei folosita este mai mica.

De asemenea, este recomandat sa folositi doua tipuri de ulei de masline: cel extra-virgin pentru salate, sosuri si dressing-uri si cel rafinat pentru prajit.

Multa inspiratie in bucatarie!

Pentru cei dintre dvs. care se intrebau cum ajung produsele Biomania la destinatari, va prezentam Biomobilul!

Otetul de mere este unul dintre cele mai vechi medicamente cunoscute de oameni, mentionat pentru prima oara in tratate de medicina egiptene, tratate scrise in urma cu mai bine de trei milenii. Pentru adeptii tratamentelor naturiste, otetul de mere este unul dintre ingredientele uzuale, folosit deopotriva in alimentatie, cosmetica, prevenirea si chiar tratarea unor afectiuni.

Otetul de mere are proprietati antiseptice si influenteaza favorabil tubul digestiv, fiind un produs dietetic. Este foarte indicat in raceli si poate fi folosit ca adaos acru in pregatirea salatelor si a mancarurilor gatite, permitand scaderea cantitatii de sare, ceea ce contribuie la o alimentatie sanatoasa. Folosirea otetului de mere cu miere in alimentatie imbunatateste starea de sanatate a celor cu hipertensiune arteriala, care sufera de ameteli, de dureri de cap si extenuare. in acelasi timp, otetul de mere se administreaza si intern, fiind cunoscut ca vindeca angina in numai 24 de ore, iar membrana falsa formata pe amigdale dispare mai repede datorita proprietatilor acestuia.

Romanii din zonele de deal si de munte prepara otetul de mere in fiecare toamna, folosindu-l apoi pe timpul lungii ierni contra diferitelor boli ori, pur si simplu, pentru mentinerea sanatatii. Desi nu este un panaceu, ar putea candida cu sanse serioase la acest titlu. Otetul de mere nediluat este folosit pentru tratarea afectiunilor cutanate, deoarece are proprietati antimicotice si anti-inflamatorii.

In cosmetica populara este utilizat din timpuri stravechi, un amestec din 3-5 portii apa la o parte otet fiind remediul ideal pentru curatirea tenului si intirzierea aparitiei ridurilor. Daca soarele din timpul verii v-a lasat amintire unele riduri fine, pregatiti o masca dintr-un castravete dat pe razatoare, trei linguri de ulei de masline, un galbenus de ou si o lingurita de otet de mere. Masca poate fi folosita atat pentru atenuarea ridurilor, cat si pentru hidratarea pielii de pe maini. Otetul de mere poate fi adaugat si in apa de baie, pentru a catifela pielea. Ca alternativa, o veche metoda de pastrare a culorii naturale si sanatatii parului include clatirea in apa calduta cu otet de mere.

Incearca otetul de mere bio comercializat de magazinul nostru si convinge-te de beneficiile acestuia!

Ne-am facut cont de Twitter! Ne puteti urmari pe http://twitter.com/biomaniaro.
Fiti cu ochii pe noi pentru ca avem concursuri cu premii bio!

Usor piperate ca aroma si avand un gust similar mustarului, caperele reprezinta un secret gastronomic pe care oricine ar trebui sa il descopere. Denumirea “capere” poate fi urmarita inapoi in timp pana la cuvantul “capparis” din latina clasica. Acesta, la randul sau, a fost imprumutat din grecescul “kapparis”, a carui origine, ca si a plantei, este nesigura, provenind probabil din Asia centrala sau vestica.
Caperul a fost deseori citat de anticii greci si romani care il considerau a fi mai mult un condiment decat vegetala. Ca utilizari, celebrul medic grec, Dioscoride, autorul cartilor “Despre materia medicala”, recomanda cataplasme cu frunze de caper impotriva umflaturilor pielii, in tratarea scorbutului, a reumatismului si ca diuretic, in timp ce romanii considerau ca acesti boboci verzi sunt un afrodisiac, de aceea imbogateau sosurile cu capere.
Cele mai valoroase parti constituente ale caperului sunt mugurii mai mici, care se culeg dimineata, inainte de inflorire, din mai pana in iunie, pentru ca florile lor se deschid dimineata si se ofilesc la pranz. Fructele de caper sunt mai mari si se culeg dupa luna august.
Caperele sunt esentiale pentru bucatariile mediteraneene, fiind asociate, mai ales, cu bucataria italieneasca si cea cipriota. Se folosesc in sosurile cu rosii sau cu vin si merg foarte bine cu pestele, pastele si carnea de pui. Caperele se armonizeaza bine si cu majoritatea condimentelor mediteraneene: busuioc, oregano, usturoi, tarhon, rozmarin, cimbru si se combina de asemenea cu maslinele murate. Gustul fin si aroma delicata a caperelor nu iese in evidenta daca sunt puse intregi in mancare, cunoscatorii stiind ca ele trebuie taiate sau zdrobite, pentru ca experienta gastronomica sa fie intr-adevar unica.
Bucatariile din Europa centrala si nordica au ajuns si ele sa foloseasca caperele, mai ales in mancarurile reci (salate de peste si de legume). Cel mai frecvent se folosesc in salate cu rosii si legume. De asemenea, se gatesc cu piure de mazare sau se adauga la sosurile de tomate cu cateva stafide. In Italia, caperele se folosesc mai mult la spaghete cu ansoa, rosii uscate si usturoi, precum si in sosurile pentru peste ca garnitura pentru pizza.

Originar din Asia tropicala, busuiocul este apreciat de foarte mult timp in aproape toata lumea, atat pentru aroma deosebita, cat si pentru proprietatile sale miraculoase.
Numele provine din grecescul “basileus”, care inseamna “rege”, despre aceasta planta spunandu-se ca a crescut pe locul unde Imparatii Constantin si Elena au descoperit Sfanta Cruce. Dictionarul Englez Oxford mentioneaza unele speculatii conform carora busuiocul ar fi fost folosit la “cateva unguente sau medicamente regale”. Face parte din familia laminacee, care cuprinde si alte plante aromatice precum menta, cimbrul, maghiranul, oregano si rozmarinul.
Frunzele proaspete de busuioc au o aroma puternica si caracteristica, recoltarea acestora fiind recomandata inainte ca busuiocul sa infloreasca. Daca doriti sa il folositi in bucatarie, busuiocul trebuie sa fie proaspat. Toate varietatile acestuia au in comun faptul ca frunzele uscate sunt mult mai putin aromate decat cele proaspete, congelarea frunzelor fiind astfel cea mai buna metoda de stocare.
Busuiocul este una dintre plantele preferate ale bucatariei italiene, dar si ale celor franceze, spaniole, grecesti si asiatice, combinatiile cu legume proaspete, cum ar fi rosiile, vinetele sau dovleceii, fiind dintre cele mai reusite.
Una dintre cele mai cunoscute retete italiene in care se utilizează busuiocul este cea a sosului “pesto alla genovese”, care se prepara din frunze proaspete de busuioc, ulei de masline, seminte de pin, parmezan si usturoi. Foarte cunoscuta si apreciata atat in Italia, cat si in afara ei este “insalata caprese” (salata de Capri). Aceasta contine rosii, mozzarella si frunze de busuioc asezonate cu ulei de masline si, in functie de preferinte, si cu aceto balsamico (otet balsamic). Busuiocul este folosit si la prepararea altor sosuri, pentru condimentarea pastelor, putand fi combinat cu succes cu masline, capere, usturoi, oregano sau cimbru.