Hreanul, mai mult decat un digestiv

2009-05-04 13:57:47

Condiment puternic folosit cu succes in fitoterapie, datorita efectelor sale benefice asupra sanatatii, hreanul este o planta putin pretentioasa fata de factorii de mediu, fiind rezistenta atat la temperaturile scazute cat si la perioadele lungi de seceta. In ziua de azi, putini dintre noi mai folosesc hreanul ca medicament, renuntand la proprietatile acestuia pentru cele care il fac o adevarata picanterie alimentara. Pacat! Puterea hreanului de a vindeca este remarcabila si... gratuita. Dar care este secretul puterii sale? In primul rand iuteala din radacini, care il face sa fie foarte eficient in tratarea bolilor reumatice si ale cailor respiratorii superioare. Pe langa vitamina C, care se regaseste intr-o concentratie de 70-80 de mg la 100 de grame de radacina proaspata, hreanul mai contine si minerale indispensabile organismului, precum fierul, magneziul, potasiul si calciul. "De altfel, principala proprietate a hreanului este stimularea digestiei. Efectul de stimulare digestiva se datorează enzimelor pe care le contine acest condiment", arata dr Cristina Pavel, medic specialist medicina de familie. Printre afectiunile care isi gasesc alinare cu ajutorul hreanului se numara bronsitele, sinuzitele, paradontoza, reumatismul, anemia, gripa si racelile. Din cauza faptului ca aroma sa este foarte volatila, acesta este folosit doar la mancaruri calde la care este adaugat imediat inainte de servirea mesei. Este recomandat ca persoanele care sufera de gastrita hiperacida sau colon iritabil sa evite hreanul. Din cauza substantelor picante, acesta poate fi iritant pentru stomac.

Postat in Noutati De:

Blugento Admin

Comentarii




* Câmpuri Obligatorii